17. Pirat este impresionat de legenda despre motanul care l-a ajutat pe un tânăr să iasă victorios din labirint

 

Capitolul din care aflăm despre alte obiceiuri ale lui Pirat – de exemplu, inspectarea pungilor cu cumpărături aduse de Lori şi zgâriatul colţurilor din casă.

Oamenii care reacționează foarte emoțional la orice deteriorare a suprafețelor și mobilei din casă n-ar trebui să-și ia un motan. Pe la vreo cinci luni, Pirat începu să zgârie majoritatea colţurilor din casă. Realmente o făcea cu plăcere! De pereţi în general nu se atingea, nici chiar tapetele în relief nu-l interesau. De exemplu, se trezea din somn, se întindea de două-trei ori, aşa cum fac toate pisicile, apoi mergea către un colţ şi-şi trecea agale de câteva ori ghearele pe suprafaţa lui, de sus în jos, continuându-şi înviorarea. În paralel însă, motanul nu neglija nici placa specială care-l ajuta să-şi scurteze şi să-şi reînnoiască unghiile, „dezbrăcându-le” de stratul superior, învechit. Atracţia lui pentru colţuri avea o altă explicaţie. 

Pirat zgâria colţurile pentru a pecetlui pe ele faptul că această casă îi aparţine şi niciun alt motan nu poate pretinde la ea. Dar Lori se întristă că deteriorează interiorul. Mai întâi îi spuse răspicat că „nu se poate”, după care fu nevoită chiar să-l stropească cu apă dintr-un pulverizator, când văzu că nu renunţă la noul obicei. Pirat, la rândul său, se supără că Lori îl stropeşte cu apă, aşa că, de câte ori nu era văzut, continua să jupoaie tapetul de pe colţurile pereţilor.

Era nevoie de o altă tactică în cazul lui. Şi Lori riscă: de fiecare dată când Pirat se apuca să zgârie vreun colţ, mergea lângă el şi-i imita mişcările, doar că în partea de mai sus a peretelui:

- Corect, Pirat, este locul nostru! Al meu şi al tău. 

Pirat se arătă destul de uimit că Lori face un lucru pentru care anterior îl certase pe el. Chiar îşi retrase ghearele de pe perete şi o urmărea curios de la distanţă cum îi imită ritualul. 

În plus, Lori îşi aminti că în copilărie citise o legendă foarte interesantă despre marcarea colţurilor de către un motan. Se povestea despre un tânăr care, însoţit de motanul său, avu curajul să intre într-un labirint din care alţi oameni nu găseau cale întoarsă. În timp ce înainta către centrul labirintului pentru a lua o comoară, motanul marca prin zgârieturi colţurile de la intersecţia zidurilor. Şi anume acest obicei motănesc îl ajută pe tânăr să găsească drumul de întoarcere, cu tot cu trofeul râvnit.

Lori îi povesti legenda lui Pirat şi pisoiul zâmbi impresionat:

 - Înseamnă că şi eu sunt de ajutor! Nu ne vom rătăci niciodată într-un labirint!

- Aşa este. Dar acum hai să protejăm zgârieturile tale: voi lipi peste ele nişte nuieluşe din lemn care se potrivesc cu mobila.

Lori „îmbrăcă” cu nuieluşe colţurile deteriorate, iar Pirat îşi trecea doar uneori ghearele peste ele – aşa, mai mult simbolic şi bucuros că zgârieturile lui se află în siguranţă.  

Pirat o întâmpina mereu pe Lori la ușă, când auzea că aceasta intră în casă. În prima săptămână după ce venise în casă nu făcea acest lucru - poate din cauză că era prea mic, poate din motivul că n-o văzuse pe mama lui să-și întâmpine oamenii. Și Lori îi reproșă acest lucru:

-  Pirat, când nu sunt acasă, tu rămâi stăpân și ai grijă de toate. Când auzi că revin acasă, nu sta în cameră, vino repejor la ușă să mă întâmpini, să văd că ești bine și să-mi spui că totul este în ordine.

Pirat chiar de a doua zi începu să-i iasă în întâmpinare. Adevărat că uneori o făcea cu o mică întârziere, dacă se întâmpla să doarmă în acel moment. Iar de fiecare dată când pleca de acasă, Lori îi spunea lui Pirat unde merge, cu ce scop și cât va lipsi. Nu înțelegea Pirat chiar toate detaliile, dar pricepea ce era important și rămânea liniștit, fără să-și facă griji că Lori îl poate abandona.  

Iar pentru cazurile când Lori venea de la cumpărături, Pirat de asemenea avea un ritual: mai întâi, cerea să arunce o privire în pachete chiar la intrare. Apoi, trecea la bucătărie. Lui Pirat îi plăcea când Lori scotea multe obiecte din sacoșe şi-i explica ce este fiecare din ele:

- Conserve - pentru motan. Granule - pentru motan. Ceapă - pentru om. Morcovi - pentru om și motan, dacă vrea. Mere - pentru mine, că tu nu vrei. Cartofi - pentru om, iar pe motani nu-i prea interesează.  Pește - pentru mine și pentru tine, dacă vrei.

Pirat adulmeca de la distanță fiecare pachet în parte. Îi plăcea când în cutiuța lui pentru mâncare erau multe conserve și plicuri. Lori l-a surprins chiar o dată cum își verifica rezervele alimentare, apoi și-a trecut bucuros de câteva ori coada peste ele. Nu era flămând – doar făcea un tur prin gospodărie. Și mai zic unii că motanii, spre deosebire de câini, nu cunosc noțiunea de rezerve!

- Vezi, Pirat? Acasă ai conserve bune. Să revii mereu acasă, să nu mai stai de veghe flămând în copacul lui Cernîș!

Într-o seară însă, Lori trecu în grabă pe la cel mai apropiat magazin și tot ce avea în sacoșă era o conservă mică pentru Pirat și o casetă de cutiuțe de frișcă pentru cafea.

Pirat rămase cu gura căscată! Apoi începu s-o probozească, supărat, și mieună fără pauză vreo 30 de secunde, schimbând de câteva ori tonalitatea - era un record pentru Pirat, nu prea vorbăreț din fire.

- Lori, vânătoare numeşti asta? Trebuia să mă iei şi pe mine! N-ai adus nimic interesant! Nu așa se vine acasă, cu punga goală!

- Pirat, fii liniștit, tu ai conserve! Și eu am ce mânca, dar nu mai aveam frișcă pentru cafea. Mă grăbeam să vin acasă, pentru că se făcea noapte. Și, la urma urmei, suntem într-un an în care prețurile tot cresc și cresc, inflația este foarte înaltă, iar Guvernul ne recomandă să facem economii și să consumăm cu măsură... Asta le spune oamenilor, nu motanilor. Oamenii care-și iubesc motanii cumpără în primul rând de mâncare pentru ei, pentru că instinctele nu-i ajută deloc să urmeze recomandările Guvernului.

Lori îl luă în brațe pe Pirat şi-l duse la cutiuța lui cu conserve, pentru a-l convinge că nu va sta flămând.