Totuşi, motănaşul îşi corectează comportamentul şi face impresia unei gazde amabile.
Fratele lui Lori, cu vreo trei ani mai mic decât ea, locuia peste hotare. Când anunţă că vine în vizită, Lori îi povesti despre el lui Pirat. Motanul păru că înţelege că va trebui să fie prietenos. Dar în momentul în care musafirul intră în casă şi Lori îl aşeză pe scaunul pe care de obicei sta ea, se furişă pe sub masă şi, săltând, îşi înfipse ghearele în şoldul fratelui. Acesta ţipă strident de surprindere şi de durere.
- Iată de ce nu-mi plac motanii! Exact aşa mi-a
făcut motanul unui prieten când i-am intrat în casă!
Lori îl certă pe Pirat şi el, repejor, dispăru de la
faţa locului. Fratelui îi dădu apă oxigenată să dezinfecteze locul în care îl
zgâriase Pirat.
- Îmi pare rău, Nicu. Te-ai aşezat pe scaunul pe
care de obicei stau eu şi Pirat a interpretat că ai atentat la locul meu, îşi
ceru scuze Lori.
În orele următoare, Pirat nu-l scăpa din ochi pe musafir.
Sta în preajma lui şi urmărea cum scrie pe laptop, cum ascultă muzică, cum bea
ceai. Ba chiar s-a lăsat şi mângâiat pe creştet.
- Uite cât de mult ne-am împrietenit! Stă mereu
lângă mine, spuse musafirul.
Lori zâmbi fără să comenteze – de fapt, Pirat nu
avea scopul să se împrietenească, dar să-l monitorizeze pe musafir, să ţină sub
control gradul în care acesta atentează la spaţiul lui şi al lui Lori. Chiar şi
aşa, motănaşul se comportă impecabil şi niciodată nu mai sări cu ghearele la
el.
Iar când fratele anunţă că pleacă şi ieşi cu
bagajele în coridor, Pirat ajunse fulgerător în faţa uşii şi-i împinse la
picioare covoraşul pe care-şi lăsase pantofii.
- O! Nu ştiam că ai atâta putere, Pirat! Uite cât de
frumos şi precis ţi-a dat adidaşii mai aproape…
Pirat era încântat că musafirul pleacă din habitatul
lui. Obosise să stea mereu cu ochii în patru. Nu era câine de pază, la urma
urmei!
Comentarii
Trimiteți un comentariu