29. Pirat găseşte un pui de motan pierdut, iar Lori îl ia acasă

 

Capitolul în care Pirat se bucură că s-a ales cu un prieten şi nu doreşte să se despartă de micul Nibelung.

Când Pirat împlini 10 luni, deși era mijlocul iernii, afară se încălzi ca primăvara, iar zăpada se topi și pământul se zvântase. Așa că motănelul se plimba din nou pe afară câte o oră-două. Copacii arătau mohorâți fără frunze, dar Pirat își găsi, totuși, o nouă provocare: îi plăcea să urce exact în copacii în care se adunau ciorile.

- Pirat, ai grijă cu ciorile, sunt păsări foarte inteligente și uneori atacă în grup motanii care-i deranjează!

- Eu sunt foarte rapid! mieună Pirat și continuă să urce în copac. O parte a ciorilor stăteau plictisite pe crengi, în timp ce altele se roteau deasupra arborelui croncănind strident. Pirat trecea de la o creangă la alta fără frică - le da de înțeles că este la el acasă și nu are de gând să le cedeze copacul.

Curajul lui se baza însă și pe faptul că Lori era în preajmă - motănelul se obișnuise că ea nu-l lasă niciodată la nevoie, indiferent ce rivali are în față. Lori la rândul ei nu prea își imagina cum ar reuși să alunge niște ciori care îl atacă pe Pirat în timp ce ea se afla pe pământ.

- Gata, Pirat! Coboară, pentru că mă duc în casă și vei rămâne singur cu ciorile astea supărate.

Și chiar se porni către ușa blocului. Atunci Pirat coborî din copac imediat și o ajunse din urmă. Dar nici gând n-avea să între în casă. Dorea să demonstreze că are caracter și n-are de gând să fie supus în toate.

Lui Pirat îi plăcea când Lori încerca să-l prindă, însă nu reușea. Sau să intre acolo unde Lori nu avea cum să intre. De data aceasta, o zbughi în curtea vecină, unde se executau lucrări de schimbare a unei porțiuni de apeduct care plesnise. Lângă groapa săpată de muncitori, erau și țevile noi, iar Pirat intră în una din ele.

- Pirat, dacă te murdărești cu tot felul de mizerii, îți voi face baie cu spumă! îl avertiză Lori.

Pirat o neglijă: ieși dintr-o țeavă și intră în alta, apoi în următoarea.

- Miau! strigă la un moment dat și veni el singur spre Lori, îndemnând-o să-l urmeze.

Lori se aplecă și privi în țeava pe care i-o arătase Pirat. Se afla ceva în interiorul ei, dar nu pricepea ce anume.

- Ce-i acolo?

Pirat intră în țeavă repejor și după câteva secunde Lori auzi un mieunat slab, dar nu era vocea lui Pirat. Era un pisoiaș care se adăpostise în țeavă. Pirat încerca să-l convingă să iasă, dar nu reușea, pentru că acesta era foarte speriat.

- Pirat, stai cu el aici, eu mă duc repede să-i aduc de mâncare și poate așa îl scoatem.

Pisicuțul era flămând și foamea îl făcu să uite de frică. Când simți mirosul de mâncare, porni spre farfurioara pe care i-o puse Lori la capătul țevii.

- Hai, vino cu îndrăzneală! Este mâncarea de la capătul tunelului! glumi Lori.

Și pisoiașul o ascultă: începu să mănânce.

Era un motănel gri, dar cu irizații argintii către vârful firului de blană. Pe piept și pe burtă blana îi era aproape în întregime argintie. Avea ochi verzui deschis, mari și frumoși, iar coada lui lungă și stufoasă avea formă de pană.

- Tu ești un metis de Nibelung! exclamă Lori. Sau poate un pui de Nibelung. Cum de te-ai pierdut?!

Motănașul o privi un moment, apoi continuă să se lingă pe bot.

- Să nu te sperii, dar te voi înfășura în fularul meu și te voi lua la noi acasă.

Lori reuși să urce scările spre apartament cu ambii motani în brațe. Aceasta, datorită faptului că Pirat se ținea ferm cu labele din față de brațul ei.

În casă, Pirat sări că de obicei din brațele lui Lori. Pe motănașul găsit Lori îl scoase din fular și-l așeză pe podea:

- Bine ai venit la noi! Îi șterg lăbuțele lui Pirat, apoi mergem la bucătărie să deschidem o conservă gustoasă.

Lori așeză pe măsuța lui Pirat două farfurioare cu mâncare, dar și două boluri cu apă. Motănașul gri-argintiu se dovedi a fi destul de curajos: nu se ascunse, dar se apucă să mănânce, apoi bău și puțină apă. Abia după aceasta se retrase sub un scaun.

- O să-ți dau căsuța lui Pirat de pe când era de vârsta ta, să ai un refugiu comod, intimitate, îi spuse Lori.

Motănașul avea vreo 4-5 luni, adică era cu vreo jumătate de an mai mic decât Pirat. Lori nu văzu purici pe burtica lui. Și urechile îi erau curate, și blana îngrijită.

- Nu avem deloc condiții pentru a-l izola 14 zile - așa se procedează când se aduce un motan în casa în care deja există unul. Dar mie-mi pare că este sănătos. După ce vă odihniți, o să vă jucați, Pirat. Acum poate intra în căsuță să doarmă un pic. Iar eu voi chema un veterinar acasă, să vă vadă pe ambii. Să mergem noi la clinică ar fi mult mai complicat.

Lori îl striga „pui de Nibelung” pe motănaș. Nu era cazul să-i pună în grabă un nume, mai ales că la sigur avea unul. Îi improviză și o litieră, dintr-o cutie lungă de carton de la cizmele ei. Nibelungului îi plăcu.

Veterinarul îi examină pe ambii pisoi și nu observă niciun fel de probleme.

Urma să comunice prin telefon rezultatele analizelor de laborator pentru ambii motani. Mai făcu o serie de recomandări și urma ca Lori să monitorizeze comportamentul pisoiului găsit.

A doua zi, Pirat hotărî să-i arate casa Nibelungului, dar în stilul său motănesc, cu accente elocvente. Pentru a sublinia că teritoriul îi aparține în primul rând lui, Pirat își trecea agale ghearele peste colțurile pereților. Nibelungul îl privea înțelegător și nici n-avea de gând să-l contrazică. Atât doar că, ușurel de tot, avea și el grijă să-și treacă codița peste locurile pe care le atingea Pirat.

- Ai și tu caracter! zâmbi Lori.

Puiul de Nibelung se lipi de picioarele ei, iar vârful cozii ridicat cât se putea de sus începu să-i freamăte.

- O! Aceasta înseamnă că ești încântat de casă și de noi. Hai, vino în brațe! Spre deosebire de Pirat, puiului de Nibelung îi plăcea foarte mult să fie ținut în brațe - chiar se cerea luat. Singura problemă pe care o observase Lori era că scâncea și tresărea prin somn. În rest, se simțea în largul lui și chiar dormea cu burtica în sus din prima zi.

- Tare aş vrea să aflu cum te cheamă! Hai să încerc să ghicesc!

Lori pronunță pe rând toate poreclele pe care obișnuiau oamenii să le dea motanilor și care i s-ar fi potrivit cât de cât puiului de Nibelung.

- Eu ți-aș zice Mowgli - semeni cu personajul din desenele animate, cu ochii ăștia mari ai tăi!

- Mi-am mai amintit un nume: Baron!

- Miau! reacționă puiul de Nibelung pentru întâia oară la un nume.

- Aha! Baron te numești! Foarte bine! Deja avem un Pirat-corsar, iar corsarii - o ştie toată lumea - erau nobili! Bine ai venit în gaşcă! se amuză Lori.