Capitolul în care Pirat o trezeşte pe Lori în toiul nopţii, lovind-o cu lăbuţa peste mână şi chiar încercând s-o muşte sugestiv de degete – îi este foame!
Și iată că Pirat ajunse la Lori. Când îl luă în brațe,
el începu să țipe speriat și inima îi bătea foarte repede. Poate din cauză că
Lori era emoţionată… Cine să ştie? Lori îl strânse la piept și-și lipi bărbia
de spatele lui, să se liniștească.
Încet, încet, motănașul se liniști.
Lori îl ținea cu o mână în brațe, iar cu cealaltă îi
puse în bol un pic de mâncare. Apoi îl lăsă pe podea. Pirat flămânzise în
timpul călătoriei, așa că se apucă să mănânce.
Era un motănel foarte frumos! Avea ochi mari, gri, alungiți și sprâncene incredibil de lungi.
Blana lui era în trei culori: alb, negru-gri și
puțin bej. Albul îi acoperea părțile laterale ale corpului, burta, pieptul și
labele din față. Capul îi era acoperit cu blană de culoare negru-gri, dar pe
părțile de jos ale mutrișoarei avea din nou blană albă. Nasul îi era întunecat,
ca o continuare logică a creștetului - parcă purta un coif de viking, nu alta!
Blana neagră de pe vârful spatelui se deosebea mult
de cea de pe restul corpului: nu era moale și pufoasă, dar lucioasă, cu fire
dure, semănând cu firele de păr de cal. Coada o avea lungă, în diverse nuanțe
de gri, iar capătul era negru și frumos rotunjit. Avea coada foarte stufoasă,
amintind de coada unei veverițe. Pirat era metis - copilul unei pisici
obișnuite, dar foarte frumoase, cu blană albă și gri și al unui motan din rasa norvegiană
de pădure, cu blană alb-gri. Pirat își moștenise ambii părinți, dar se vede că
și de la străbunici luase tot ce era mai bun. Se vedea că avuse și pisici
bengaleze printre strămoși - pe o parte laterală a corpului avea un desen
format din pete precum cele de pe blana leopardului, iar pe picioarele din
spate avea dungi ca de tigru.
Nu semăna perfect nici cu pisicile siberiene de
pădure însă, nici cu cele bengaleze, nici cu pisicile de casă de pe meleagurile
noastre.
Era deosebit Pirat!
După ce se sătură, Pirat se îndepărtă de bol și-și
linse botișorul. Apoi prinse să-și curețe fața cu lăbuțele din față, așa cum îl
învățase mama lui să facă după mâncare, pentru a fi curățel.
Lori îi arătă mingile, să se joace cu ele. Lui Pirat
îi plăcu dintr-o dată jocul și alerga sprințar după mingi. Când le ajungea, le
lovea cu lăbuțele. Când i se făcu somn, nu intră însă în căsuța pe care i-o
cumpărase Lori, dar se ascunse sub un dulap și moțăia acolo, pe podeaua goală.
- Pirat! Pirat! Nu dormi sub dulap, să nu-ți fie
frig. Hai, ieși de acolo, îl indemnă Lori.
În zadar. Pirat se ghemuise și n-avea de gând să
iasă - era la loc nou, nestudiat încă, așa că prefera să stea în ascunziș,
pentru că așa se simțea mai în siguranță. Lori împături în patru un ștergar
moale și-l așternu sub dulap.
- Pirat, treci, te rog, pe acest așternut măcar, să
dormi mai bine, îl sfătui Lori.
Pirat ezită câteva secunde, apoi mirosi ștergarul,
îl atinse cu lăbuțele și îi plăcu, așa că se culcă pe el.
Era prima noapte a lui Pirat acasă.
Și pentru că Pirat dormea, Lori adormi și ea.
Pe la ora trei de noapte, Lori simți însă cum cineva
o lovește peste mână.
- Pirat!, exclamă ea. Nu-mi imaginam că poți sări
atât de sus, tocmai în pat!
Pirat continua s-o lovească cu lăbuța peste mână,
mieunând scurt.
- Dar nu înțeleg deloc ce vrei!, recunoscu ea.
Și atunci Pirat încercă s-o muște cu dinții.
- Ah! Ți-e foame!, se pricepu ea. Vino, dar, să-ți
dau de mâncare.
Îl luă în brațe pe Pirat și merse cu el la
bucătărie. Îi puse în bol câteva lingurițe de conservă, iar motănelul începu să
mănânce cu poftă.
- O, Pirat, chiar ai flămânzit de-a binelea! Citisem
că puii de pisică mănâncă de foarte multe ori pe zi câte un pic, pentru că
trebuie să crească mari, dar nu știam că te pot și mușca, pentru a-ți da de
înțeles că le este foame! M-ai cam speriat!, recunoscu Lori.
Pirat mâncă pe săturate, se linse pe bot, apoi își
trecu lăbuța dreaptă cu ghearele desfăcute de mai multe ori pe podea, lângă
bol. Parcă desena niște dungi pe un nisip invizibil. Sau poate aduna nişte
rămurele uscate imaginare să-şi ascundă cu ele hrana, că doar era descendent al
motanilor de pădure. În orice caz, era un semn că restul mâncării din bol îl
păstrează pentru mai târziu.
Acest lucru Lori l-a înțeles imediat. Așa că a pus
restul hranei din bol într-un borcan din sticlă cu capac, pentru a o păstra în
frigider. Pirat era nespus de mulțumit că a fost înțeles. Și chiar o privi cu
mai mult interes pe Lori. Dar pentru a-și continua somnul, se refugie sub
același dulap.
Comentarii
Trimiteți un comentariu