Tensiune maximă: Pirat priveşte cum un căţel aleargă după minge, iar acesta, în loc să se împrietenească cu motănelul, începe să latre agresiv. Micul Pirat s-a speriat, dar a ţinut piept atacului – motanii nu vor să pară fricoşi. Va învăţa Pirat ceva din asta?
Într-o zi, pe când Pirat avea vreo două luni și trei săptămâni, Lori ieși cu el în brațe la plimbare și, ca de obicei, îl lăsă să se joace pe unul dintre terenurile îngrădite. De data aceasta însă Pirat nu era interesat să urce pe tulpinile copacilor ori să alerge după insecte zburătoare. Se opri în loc și urmărea cum un cățel de talie mică alerga pe stadionul de alături după mingea pe care i-o arunca stăpâna lui. Stadionul era împrejmuit cu un gard din vergele de metal, dar Pirat era mic și reușea să treacă printre ele. Așa că, brusc, ieși pe sub gardul din plasă al terenului, apoi se strecură pe marginea stadionului. De acolo continuă să privească joaca cățelului. Doar că, la un moment dat, și câinele îl observă și începu să alerge iute spre el.
- Pirat, Pirat! Vino repede la mine! Vezi că vine
câinele?! Fugi! Repede!
Pirat nici gând s-o asculte pe Lori, deși câinele
era tot mai aproape și mai aproape de el.
Motănelul privea fix în direcția câinelui, se
zburli, își curbă spatele precum o fac felinele înainte de luptă, își ridică
sus coada încordată și aștepta.
Lori n-ar fi reușit să alerge prin poarta
stadionului până la ei ca să-i despartă. Simți că pământul îi fuge de sub
picioare. Doar stăpâna câinelui ar fi împiedicat o tragedie, dar Lori avea impresia
că aceasta nu se grăbea să reacționeze.
Cățelul, mârâind, se opri la vreo doar 30 de centimetri
de Pirat. Nu-i păsa deloc că Lori îi striga să plece. Stăteau așa față-n față,
privindu-se în ochi ca doi rivali. Pirat încercă să emită și el un fel de sunet
motănesc de luptă, un fel de șuierat surd în replică la mârâitul cățelului:
- Pfhșșș...
Era pentru prima dată când scotea sunetul ăsta!
Reuși să-l mențină doar 3 secunde, apoi vocea îi cedă - nu-l mai asculta. Iar
câinele continua să mârâie furios. Și în acel moment stăpâna căţelului ajunse
la el și-l luă în brațe. Nu-și ceru scuze, dar îl certă pe cățel, în timp ce
plecau înapoi spre mingea lor.
Pirat însă părea că încremenise în poziția din
timpul scenei periculoase. Sta cu ochii fixaţi pe câinele care se îndepărta,
poate pentru a se asigura că nu revine. Lori îl urmărea îngrijorată, dar simțea
că nici pe ea vocea n-o ascultă. Avu nevoie de vreo 30 de secunde ca să-și
revină.
- Pirat, Pirat!
Motănașul nu privea spre ea însă. Lori întinse mâna
printre vergelele gardului și îl mângâie cu vârful degetelor pe spate. Pirat
oricum nu reacţiona. Părea înmărmurit. Şi atunci Lori își sprijini genunchii de
pământ, își întinse mâna dreaptă cât reuși de tare, până simți că vergelele de
metal îi strivesc umărul, îl apucă pe Pirat de mijlocul corpului și îl trase
spre ea printre gard, ca pe un obiect neînsuflețit.
Apoi îl luă în brațe, îl lipi de pieptul ei și-l
sprijini cu ambele brațe, pentru a-l face să se simtă în siguranță, protejat
din toate părțile. Inima lui Lori bătea repede, iar Pirat încă părea
înmărmurit. Nu scotea niciun sunet. Lori se plimbă întâi câteva zeci de secunde
cu el în brațe, pentru a-l ajuta să depășească șocul, lipindu-și bărbia de
creștetul lui. Apoi, în sfârșit, avu curaj să-l întrebe, mai mult în șoaptă și
cu un pic de teamă:
- Pirat, tu poți zice „miau”?
- Miau! pronunță imediat Pirat.
Lori zâmbi, bucuroasă, și-l mângâie pe creștet.
- Mă temeam că ți-ai pierdut vocea. Ești foarte
curajos, Piratino! Ești cu adevărat bravo. Haidem în casă acum, să ne odihnim,
să mănânci ceva bun.
În acea zi Lori nu înțelese de ce Pirat n-a fugit de
cățel. Avea să înțeleagă însă peste o vreme, după o altă întâmplare, tot cu un
câine. Pe scurt, motanilor nu le place să le meargă vestea de fricoşi şi niciodată
nu se întorc cu spatele la inamic. Dimpotrivă, îl privesc în ochi şi încearcă
să-l intimideze, să-i descurajeze atacul. Motanii sunt mai curajoşi decât admit
unii oameni. Era prima întâlnire a lui Pirat faţă-n faţă cu un câine. Pur şi
simplu nu ştia la ce se poate aştepta de la o asemenea făptură. Crezuse că
şi-ar face un prieten de joacă, dacă-l văzu pe căţel alergând aşa de voios după
minge, precum o făcea şi el prin casă…
Comentarii
Trimiteți un comentariu