11. Pisicile fără stăpân de la brutărie doresc să-l vadă pe Pirat

 

Pisicile fără stăpân din curtea brutăriei vin pe stadion şi încearcă să se apropie de Pirat. Motănaşul nu este împotrivă să-şi facă prieteni, dar Lori nu este prea încântată – are motivele ei. 

Dincolo de zidul stadionului se afla o brutărie pe lângă care se adăposteau de mai mulți ani pisici fără stăpân. Erau vreo 8-9. Oamenii care lucrau la brutărie, dar și locatari ai blocurilor învecinate le dădeau uneori apă și de mâncare.

Șef al haitei era Cernîș, un nume care s-ar traduce din rusă ca „Negruțu”. Era un  motan complet negru, cu vârsta de vreo 4-5 ani, având firul blănii foarte scurt. Avea corpul lucios, suplu, dar musculos. Condiția fizică bună, datorită căreia s-a ales cu rolul de lider de haită, era rezultatul traiului în stradă, unde supraviețuiesc cei mai abili și cei mai rezistenți. În zilele însorite, Cernîș, înconjurat de familia și echipa lui pisicească, prefera să stea tolănit pe capota vreunei mașini părăsite și cu roțile demontate - exista un șir întreg de autoturisme vechi aliniate lângă gardul brutăriei. Dacă vreun trecător se apropia prea mult de gașca de pisici, acestea nu se speriau deloc. Dimpotrivă, doi dintre gardienii lui Cernîș săreau de pe capota mașinii și se apropiau agale, dar amenințător de intrus. Era teritoriul lor și-l țineau sub control, așa cum se cuvine. Stând pe capotă, erau inaccesibili și pentru câinii fără stăpân din zonă. Aceștia, de fapt, se luau doar de motănașii mici, care păreau o pradă ușoară - oamenii povesteau că multe raiduri ale câinilor vagabonzi se terminau tragic pentru pisicile mai fragile sau cu mai puțină experiență de viață.

Viața în stradă este plină de pericole și lipsuri. Chiar și așa, există pisici care nu doresc să renunțe la traiul „în libertate” - dacă ar fi ținute doar în casă, ar încerca în fel și chip să evadeze, ar fugi cu prima ocazie, fără să le pese că renunță la un covoraș moale și la bolul cu mâncare pe care nu trebuie s-o vâneze.

Ei, bine. Aceste pisici din echipa lui Cernîș mai „inspectau” din când în când și stadionul. Ajungeau acolo sărind peste zidul din beton dintre brutărie și stadion sau strecurându-se prin câteva spărturi din el, create intenționat, pentru a se scurge apa de ploaie prin ele. Așadar, nu trecu mult timp până aflară vestea că pe marginea stadionului se plimbă de la o vreme un pisoiaș nou - Pirat.

Pentru început, Cernîș îl trimise la Pirat pe unul dintre motanii săi mai tineri. Acesta. Prin spărtura din zid, veni pe stadion, unde Pirat alerga după fluturi și libelule prin iarbă, și-i atrase atenția cu un mieunat scurt. Pirat se zburli imediat, se cocoșă, își ridică coadă stufoasă cât se putea de sus, să arate că este un rival serios. Motanul celălalt se zburli și el. Ce-i drept, n-avea o coadă la fel de impresionantă - a lui era obișnuită, subțire, ca un şnur. S-au privit câteva secunde fix, după care au renunţat concomitent la pozițiile de luptă.  Apoi s-au apropiat unul de altul și mai mult, s-au adulmecat, după care și-au lipit nasurile - astfel se salută pisicile. Doar că lui Lori nu-i plăcu asta - veterinarii atenționează că animalele își pot transmite boli și purici atunci când intră în contact.

- Nu, Pirat, nu te apropia de motanul străin! Motane, lasă-l în pace pe Pirat!

Lori îl luă pe Pirat în brațe, iar acesta nu protestă. Avu chiar impresia că Pirat zâmbește mulțumit și chiar îi place să stea „mai sus” de noul său cunoscut. Motanul de la brutărie o privi pe Lori nemulțumit, se întoarse agale și dispăru prin spărtura din zid.

- Pirat, el poate avea purici, adică gândăcei în blană. Eh! Ți-ai lipit nasul de nasul lui! Te-am văzut! Azi să nu-ți lipești, dar, nasul de obrazul meu! Este un motan mare, tu ești copil încă. Dar dacă este un motan rău, care zgârie și mușcă?! Ţi-am spus: la plimbare  trebuie să stai aproape de mine și să mă asculți!

Pirat continua să zâmbească, părea amuzat. Dar îi plăcea că o are pe Lori, gata să-l ia în brațe atunci când întâlnește motani mari și necunoscuți.

Lori regreta că a fost nevoită să le împiedice joaca, dar Pirat n-avea toate vaccinurile făcute. În plus, riscurile nu erau o exagerare: nu poți cunoaște cum se poate schimba reacția unui motan străin în câteva clipe. Fiecare pisică are caracterul ei individual - la fel ca oamenii.