Capitolul în care pisoiaşul gustă din supa lui Lori şi arată că nu-i place să audă laude la adresa altor motani.
Lori nu înțelegea cum este posibil, dar realitatea era astfel: ea vorbea în limba ei, Pirat mieuna, dar se înțelegeau aproape perfect. Motănașul intuia dispoziția lui Lori - se spune că toate pisicile simt starea și gândurile pozitive sau negative ale omului. Însă la fel și Lori înțelegea stările lui Pirat. Îl privea în ochi, îi vedea expresia de pe chipul lui drăgălaș și dintr-o dată înțelegea dacă este bucuros și mulțumit, dacă este supărat sau bosumflat, dacă se alintă, dacă este obosit sau dacă este pe punctul de a ataca. De exemplu, atunci când era pe cale să pornească o „vânătoare de Lori”, pupilele lui Pirat se dilatau, ochii îi deveneau mari și negri. Dacă începea să dea agitat din coadă atunci când era mângâiat, însemna că vrea să fie lăsat în pace, pentru că altminteri își va scoate ghearele. Uneori chiar împingea mâna lui Lori cu labele din spate - dorea intimitate.
Într-o zi, Pirat urmărea cum Lori curăță legumele
pentru supă și, pe rând, ceru să miroase și morcovii, și cartofii, și ardeiul,
si pătrunjelul. Ochii i se umplură cu lacrimi de la ceapă, dar oricum nu se
îndepărtă - îl interesa și aceasta. Adulmeca feliuțele de legume, le rostogolea
cu laba pe cele puse în fața lui „pentru familiarizare”, dar nu era deloc interesat
să le mănânce. Când veni ora mesei, Lori îi aduse un bol cu granule, un bol cu
hrană umedă, din pliculeț, iar într-o farfurioară îi puse și câteva linguri de
bulion de la supă - să vadă și el cum este „hrana oamenilor”.
Pirat se ospătă din cele două boluri cu hrană pentru
pisici, după care zgârie cu lăbuța pe podea semnul cela prin care anunța că a
mâncat destul. Nu se atinse de supă. Așa că Lori, de la distanță și în treacăt,
îi spuse:
- Pirat, mănâncă și un pic de supă, să vezi cum este
mâncarea mea.
Și - surpriză! - Pirat reveni la măsuța lui și
linchi un pic de supă. Era evident că dori să fie respectuos și receptiv. Lori
era încântată de o asemenea minunăție de motan!
- Pirat, până la tine am cunoscut mai bine un singur
motan - singurul pe care l-a avut familia noastră pe când eram elevă. Era un
roșcat frumos si inteligent, sprinten și mare vânător de șoareci. Îl lăudau
toți vecinii. Il chema Vasea sau Vasika. Dar noi aveam curte, el umbla toată
ziua de capul lui, prin toate grădinile și pe toate acoperișurile din preajmă. Avea
voie să intre în casă oricând dorea, mai ales că niciodată nu urca pe masă și
nu zgâria mobila, dar totuși n-am avut ocazia să-l cunosc foarte bine. Îl luam
în brațe, îl întrebam ce face, dar nu bănuiam că motanii pot fi într-atât de
inteligenți. Ziceam că are caracter de câine, pentru că venea când îl strigam
pe nume și mă întâmpina în pragul școlii când ieșeam de la lecții. Se întâmpla
să mă întâmpine și în stația de autobuz - simțea când ajung acasă. Alți motani
nu erau ca el, era deosebit. Uite că nu m-am jucat destul cu Vasika, nu l-am
cunoscut la fel de bine ca pe tine. Cred că eram prea mică pentru a înțelege ce
ființă complexă poate fi un motan. Dar acum pot descoperi cum sunt pisicile,
avându-te pe tine în preajmă. Sper să mă ajuți!
- Miau! răspunse ușor iritat Pirat. Lui nu-i plăcu
să audă laude despre alt motan...
- Pirat, tu doreşti să ai prieteni? De asta ai
așteptat să te vadă câinele cela mic și rău de pe stadion și de asta te-ai
salutat cu motanul de la brutărie?
Pirat nu răspunse.
- Pirat, dar vrei să aducem un motan la noi acasă?
întrebă Lori.
Pirat o privi uimit, cu ochi rotunzi.
- Sau poate vrei să aducem un câine?
- Miau!!! răspunse negativ Pirat.
Pirat dorea să cunoască semeni de-ai lui, alți
motani, clar era însă că n-ar fi acceptat să împartă cu ei spaţiul casei.
Curtea e altceva. Că doar natura este a noastră, a tuturor.
Comentarii
Trimiteți un comentariu