13. Pirat este nevoit să stea o vreme în musaferie

 

Capitolul în care Pirat explorează o curte nouă, îşi face prieteni, dar este foarte bucuros şi emoţionat când revine acasă.   

Pe la mijlocul verii, când Pirat avea trei luni și jumătate, Lori hotărî că trebuie să vopsească caloriferele din casă şi să facă o curăţenie generală cu produse speciale. Pentru că vopseaua se usca un timp mai îndelungat şi pentru că, la fel ca produsele pentru curăţenie, era toxică, caloriferele trebuiau vopsite pe rând. Pirat nu suporta însă uşile închise şi era foarte interesat de toate acţiunile noi – nu era potrivit pentru el să stea în casă în acea perioadă.

Unchiul lui Lori acceptase să-l ia pe Pirat la el pentru o vreme. Acesta locuia într-o casă la sol, într-o curte în care mai erau și alți vecini, unii dintre care aveau pisici. Așa că Lori îl pregăti pe Pirat pentru deplasare, explicându-i că va trebui să stea un timp în altă casă. Pentru a se acomoda mai ușor la locul nou, îl duse cu tot cu căsuță, jucării, boluri, mâncare și, bineînțeles, litiera lui cu nisip din silicon.

Doar în mașină, pe drum, Pirat mieună îngrijorat de câteva ori. Odată ajuns în casa unchiului și văzând că și obiectele lui de acasă îi sunt în preajmă, inclusiv tava din lemn cu bolurile pentru mâncare și apă, se liniști și începu să cerceteze noul spațiu.

Motanul vecinilor, Marcel, văzu că în curtea lui a apărut un nou pisoiaș și aștepta în prag – dorea să fie lăsat să-l vadă. Marcel avea un an și trei luni. Era un motan de rasă persană, cu blană scurtă de culoare cenușie și ochi foarte frumoși. Avea și curelușă verde la gât, una împotriva puricilor. Era reținut și educat. Sigur, pe cât era de posibil în situația ceea. Pentru că, neinvitat, atunci când găsi ușa casei deschisă, se duse la bolul lui Pirat cu granule și ronțăi câteva. Pirat îl privi uimit. Nimeni nu mai atentase la mâncarea lui!

Apoi Marcel dori să se apropie de Pirat și părea destul de prietenos și pașnic. Pirat însă, cu instinctele sale vii de pisică de pădure, se zburli imediat, arătând că este gata de luptă, în caz de atac. Scena era emoționantă, pentru că bravul Pirat, care era de câteva ori mai mic decât Marcel, avertiza că nu se teme de o luptă cu acesta. Marcel însă îl privi pe micuț cu înțelegere și se îndepărtă de el, continuând să-l urmărească de la distanță.

În zilele următoare, Lori discută cu unchiul la telefon despre ce mai face Pirat și ce lucruri noi a mai învățat. Motănașului îi plăcea să se ascundă în mica grădină cu flori și legume și de acolo să urmărească ce se mai întâmplă în curte.

Găsise și câțiva copaci tocmai buni de cățărat și de stat în ei. Unchiul îl monitoriza tot timpul și, de teamă să nu-l piardă, îl închidea în casă oridecâteori reușea să-l prindă. La culcare însă, când se făcea noapte, Pirat mergea mereu în casă - era disciplinat.

În curte locuiau trei câini și patru pisici. Dar aceste animale erau obișnuite să împartă curtea și nu se atacau niciodată. Motanii doar se hârjoneau reciproc, se jucau de-a prinselea. În curte era și o pisică adultă, gri, care nu-i aparținea cuiva anume - era a tuturor. Numele ei era simplu – Pisica. Era ageră, dar blândă şi foarte înțeleaptă. Oamenii povesteau că prinde nu doar șoareci, dar și șobolani. Ceilalți motani din curte aveau ce învăța de la Pisica.

Trecură câteva zile și lui Lori i se făcu atât de dor de Pirat, încât i se cotileau lacrimi pe obraz de câte ori își amintea de el. Ultimul calorifer mai rămânea să se usuce, așa că plecă după Pirat.

De cum intră în curte, o văzu pe Pisica, care se încălzea la Soare, tolănită pe pământ.

- Salut, Pisica. Am venit să-l iau pe Pirat acasă. Ştii unde este acum?

Pirat era în grădină, tupilat sub niște plante de tomate. De acolo, fără să fie văzut, observa ce se întâmplă în jur.

Când o revăzu pe Lori, ieși, sărindu-i până la nivelul genunchilor.

Lori îl luă în brațe şi-l privi în ochi.

- Ești un pic trist, Piratino... Ne ducem acasă și te vei înveseli. Cum te-ai simțit în semisălbăticie?

- Miau! răspunse Pirat și sări pe pământ. Dori să-i arate lui Lori tot ce descoperi în curtea unchiului.

Îi demonstră cum urcă pe gardul mic din lemn și sare peste el în mica grădină cu legume și flori, apoi o zbughi către un pom de cireș și se cățără în el. După care mai alergă şi câteva cercuri prin curte. Pisica și Marcel îl priveau.

- Pirat, vino în brațe, că doar ne ducem acasă, îl cheamă Lori.

Motănelul însă nici gând n-avea s-o asculte. Dorea el acasă, dar și zbenguiala îi era dragă.

Lori nu reușea să-l prindă, iar acest lucru îi părea foarte distractiv lui Pirat. Și atunci Pisica și Marcel, pentru că erau adulți și înțelegeau cât de greu îi este unui om să prindă un pui sprinten de pisică, îi veniră în ajutor lui Lori. Marcel îi îngrădi lui Pirat calea din față, iar Pisica îl prinse din spate, punându-şi labele pe spatele lui.

- Mulțumesc, Pisica! Mulțumesc, Marcel!

Lori îl luă în sfârșit pe Pirat în brațe, îl puse în căsuța lui care putea fi folosită și ca o geantă de transportare a pisoilor și chemă un taxi.

- Pisica, Marcel, serviți niște granule de la Pirat. Sunt pentru pui de pisici, dar cu siguranță sunt gustoase. Vă mulțumim pentru prietenia voastră, pentru că l-ați acceptat pe Pirat, v-aţi jucat cu el și l-ați învățat lucruri noi. Să ne revedem sănătoși!

Pe drum, Lori îl luă în brațe pe Pirat, iar el urmărea cuminte, prin geamul mașinii, imaginile străzilor care se perindau.

Ajuns acasă, Pirat intră agale în casă. Lori îi șterse repejor lăbuțele de praf cu șervețele umede pentru pisici, iar el porni să adulmece, rând pe rând, locurile în care obișnuia să stea cel mai des. Lori îi arătă că-l așteaptă o litieră nouă. Îi turnă apă proaspătă, filtrată și-i puse în bol hrană umedă.

Pirat se ospătă, apoi, ca de obicei, desenă de câteva ori lângă tava cu mâncare semnul cela al lui prin care o îndemna pe Lori să pună mâncarea rămasă la frigider.

Era uimitor cum Pirat își doza singur rația alimentară. Despre pisici se crede în general că sunt foarte mâncăcioase, dar Pirat rareori mânca tot ce avea în bol.

Se linse pe bot, își aranjă și restul blănii, apoi sări pe pervazul ferestrei, să revadă peisajul cunoscut. Lori se așeză pe scaunul de alături şi-l privea cu drag.

Parcă arăta slăbit.  Mâncase mai puțin decât acasă, din cauză că era la un loc nou, dar şi consumase mai multe calorii pentru că alergase prin curte.

- Pirat, te bucuri că ești acasă?

Lori se apropie de el şi-l mângâie pe creștet, pe spate. Iar Pirat își ascundea privirea. Lori se aplecă spre el și văzu că în ochii motănelului străluceau lacrimi. Era surprinsă că un motan poate reacționa exact ca un om într-o situație asemănătoare. Erau lacrimi de bucurie, dar îl durea și faptul că a trebuit să stea departe de casă.

- Pirat, și eu mi-am dorit să revii cât mai repede acasă. Tu gândește-te așa: ai fost la niște antrenamente, în deplasare. Partea bună este că ți-ai făcut prieteni noi, ai stat multe ore pe zi în curte, te-ai cățărat pe gard și în copaci de câte ori ai avut chef. Iar unchiul s-a purtat frumos cu tine și chiar te-a îndrăgit. Dar mi-aş dori ca de acum înainte să fim mereu împreună. Este trist fără tine!

Pirat se întoarse spre Lori și o împunse cu capul în bărbie. Nu era nevoie de cuvinte.