14. Pirat se blochează în copac şi este evacuat cu scara, dar a doua zi repetă întâmplarea

 

Capitolul în care motănelul se pomeneşte în centrul atenţiei şi este foarte jenat că s-a făcut de ruşine.

Pirat devenise mai dornic să-și arate independența după revenirea acasă. Când se îndepărta prea mult și Lori îl striga, el venea la ea, dar nu imediat. Demonstra că se poate ascunde sub mașini, că de acolo poate urca într-un copac, apoi în altul - îi lua la rând.

Lori ieșea cu el la plimbare în intervalul în care nu erau câini pe afară, iar Pirat se comporta ca un prinț al regatului. Tot mai des intra, pe sub gard, pe micul teren al cărui poartă era încuiată cu lacăt. De ce? Pentru că Lori nu avea cum să intre acolo, să-l ia de pe tulpina vreunui copac și să-l ducă în casă. Motănelul găsi o metodă ingenioasă de a-și prelungi plimbările pe cât avea el chef.

Ieșea pe sub gard înapoi la Lori când obosea sau când îi era deja un pic foame.

La fel ca înainte, Lori îl chema la ea pe Pirat în trei moduri: strigându-l pe nume, pocnind din degete sau pur și simplu făcându-i semnul „vino la mine” cu mâna. Niciun fel de „Pis, pis, pis!”. Pirat nici nu reacționa la un asemenea apelativ, dacă vreo persoană dorea să-i atragă într-un asemenea mod atenția.

Deși urca destul de sus pe arbori bătrâni, cu scoarţa în relief, comodă pentru gheare, și cobora de pe ei fără probleme, cu coada înainte, ca orice motan, iată că un copac mai puțin viguros, dar cu o formă foarte răsucită îi jucă festa lui Pirat.

Acest copac era o specie de paltin. Tulpina lui pornea de pe micul teren îngrădit cu portiță descuiată, pe care Lori avea acces. Apoi însă, la înălțimea de vreo doi metri, tulpina arborelui se ramifica în două părți contorsionate care treceau prin plasă, astfel încât coroana copacului se afla parţial deasupra stadionului și parțial în curtea blocului. De regulă, Pirat urca pe tulpina acestui copac până în punctul ramificației, apoi cobora. Dar iată că după viața în libertate din curtea unchiului și pentru că avea deja trei luni și trei săptămâni, se aventură să urce mult mai sus decât de obicei.

Lori îi strigă să se oprească, dar Pirat urcă până pe partea coroanei de deasupra stadionului. Apoi se lungi satisfăcut de sine pe o creangă și urmărea spațiul de sus, ca un adevărat viețuitor al pădurii.

Îi plăcea la înălțime, pe acelaşi plan cu păsările! În timp ce câinii se plimbau pe pământ și majoritatea nici nu-l vedeau.

După vreo jumătate de oră, Pirat dori să coboare, dar nu vedea o cale de acces potrivită. De pe creanga pe care se afla, tulpina, din cauza contorsiunii, nu se vedea - până la pământ era doar un spațiu gol de vreo trei metri. Și iată că în acest moment Pirat intră în panică și mieună  către Lori:

- Ajută-mă să cobor!

- Pirat, încearcă să cobori așa cum ai urcat.

Lori găsi o crenguță uscată pe jos și-i desenă cu ea lui Pirat traseul imaginar până la tulpină, adică drumul pe care urcase. Dar Pirat nu prea pricepu ce are de făcut. El crezu că i se propune un joc nou: ba lovea vârful crenguței cu lăbuța, ba încerca să-l apuce cu dinții.

Lori văzu că metoda nu funcționează. Trecu dincolo de gard și, stând exact la tulpina copacului, începu să-l cheme spre ea. Pirat venea până la baza crengii, privea în jos și, nemaivăzând un punct de reper în continuare - forma tulpinii îi părea nesigură - se retrăgea la loc sus pe creangă și se plimba pe ea încolo și incoace. Adevărat că nu scâncea, că doar era curajos.

- Pirat, hai, găsește tulpina, coboară pe ea. Fii curajos! Ai gheare, coadă, nu te teme!

Scena le-a atras atenția copiilor care se jucau în preajmă, de la cei mai mici până la cei mai mari. În plus, și niște femei în vârstă care practicau mersul sportiv s-au oprit să-l vadă pe Pirat.

- Ah, eu cunosc pisicuța asta! spuse o doamnă care se oprise din exercițiul ei de pe stadion. Mereu urcă în copaci, dar nu poate coborî. Săptămâna trecută, locatarii de pe strada alăturată au chemat pompierii și au luat-o ei din copac, cu scara.

- Nu este acea pisicuță. Acesta este motanul meu. El urcă pe copaci, dar coboară singur. Abia acum are o mică problemă, îi răspunse Lori.

Pirat se tupilă de rușine. Tăcea mâlc, privind la oamenii adunați sub copac ca la spectacol.

- Este siberian? se interesă o fetiță.

- Nu, dar se aseamănă, este un fel de motan de pădure, care urcă în copaci, dar și coboară din ei, îi răspunse și ei Lori.

Copiii aveau tot felul de întrebări:

- Este fetiță sau băiețel?

- Cum îl cheamă?

- Câte luni are?

- Poate să-i propuneți ceva bun de mâncare și el va coborî?

- Ați sunat la poliţie?

- Ce veți face dacă nu coboară?

- Clar lucru că-i place acolo! Creanga ceea este acoperișul căsuței noastre!

- Unde-i căsuța voastră? se miră Lori.

- Aici, lângă picioarele noastre. Adâncitura asta săpată în pământ este căsuța noastră și creanga pe care stă Pirat este acoperișul ei.

- Eu pot urcă în copac după el, se oferi un băiețel de vreo 8 ani.

- Nu, în niciun caz! îi spuse Lori. Deja avem un copil în copac!

- Noi avem doua pisici, dar ele stau numai în casă. Iar bunicii mei din sat au patru pisici, povesti o fetiță.

- Noi n-avem pisică, pentru că tata are alergie. Când Pirat va coborî din copac, pot să-l mângâi? întrebă alta.

- Pirat, fii curajos, coboară din copac! strigă un copil.

Şi alții repetară în cor, ca la miting:

- Pi-rat! Pi-rat! Coboară din copac! Pi-rat! Pi-rat! Coboară din copac!

- Nu, așa nu-l ajutați deloc! îi atenţionă Lori. Doar îl speriați și mai tare. Imaginați-vă: el este un pisoiaș mic, care trebuie să coboare din copac. Dar cum să coboare, dacă vede jos mulți oameni zgomotoși, care stau cu ochii pe el? Vă rog, reveniți la locul vostru de joacă.

Copiii o ascultară pe Lori și se îndepărtară de copac.

Gluma se îngroșa, pentru că Pirat era de vreo două ore blocat în copac.

Lori o rugă pe o fetiţă să-l supravegheze pe Pirat și aduse de acasă scara pe care o folosea în gospodărie. Bine că o avea! O cumpărase pe banii câștigați la o loterie: anticipase 4 numere din 6. Aranjă scara sub pom, urcă pe ea, dar... mâinile ei nu ajungeau la Pirat, iar să-i sară în brațe el nu învățase.

- Avem nevoie de o persoană foarte înaltă, constată Lori.

- Tatăl meu este foarte înalt, dar nu este acasă... îi spuse fetiţa.

Pe stadion nu era nicio persoană potrivită  - atleții apăreau către seară.

- Atunci, mă duc în piață, pentru că este acolo un vânzător foarte înalt, hotărî Lori.

Piața nu era departe, iar omul cu pricina acceptă cu ușurință să vină în ajutor, mai ales după ce păru plăcut impresionat să afle că este singura persoană cu înălțimea potrivită pe o distanţă de câteva străzi.

Bărbatul urcă pe scară și ajungea perfect la Pirat. Atât doar că Pirat nu-i permitea să-l atingă.

- Pirat, nu te teme! Omul ăsta vrea sa te ajute, să te ia din copac.

Pirat parcă accepta să fie înhăţat cu mâna, apoi se îndepărta din nou - nu avea încredere în omul  necunoscut. Se ținea ferm cu ghearele de creangă.

La un moment dat, veni mai aproape, totuși, pentru că obosise, se culcă cu burtica pe creangă și închise ochii.

- N-am ce face! N-o sa-i placă, dar o să-l apuc de după ceafă, aşa cum îl apuca mama lui când era mic și așa va retrage ghearele din creangă, spuse bărbatul.

Așa și procedă. Pirat protestă printr-un țipăt scurt - îl durea să fie apucat de pielea de la ceafă, că doar nu mai era un pui de 100 de grame. În schimb, în 3 secunde se pomeni în brațele lui Lori. Aceasta  zâmbea bucuroasă că n-a fost nevoie să cheme pompierii salvatori.

- Vă mulțumim frumos! îi spuse Lori vânzătorului săritor la nevoie, care se oferi să ducă și scara până la ușa blocului.

- Bravo, Pirat! Oricum ai fost curajos și nu te-ai plâns aproape deloc. Nu fi trist - vei creste un pic mai mare și vei reuși să cobori din orice copac, îl linişti Lori în timp ce urcau scările.  Lori îi dădu lui Pirat să bea apă, să mănânce și apoi coborî după scară - obiect necesar la casă, care nu trebuia pierdut.

În ziua următoare, Lori l-a scos din nou pe Pirat la plimbare. Intenţionat, l-a dus mai departe de copacul în care se blocase - în scuarul şcolii din apropiere. Locul era liniștit, pentru că elevii erau în vacanța de vară, iar oamenii încă nu ieșiseră cu câinii la plimbare. Și nici mașini nu treceau la acea oră. Vreo două ore, Pirat se zbengui acolo, urmărind din când în când porumbeii care-și luau zborul când el se apropia prea mult de ei. Urca ba pe copaci de tei, ba pe plopi înalți și cobora fără probleme - o încântare. Lori îi luă și căsuța afară, o sticlă de apă și un bol. Ea folosea căsuța ca un punct de reper pentru Pirat, atunci când vizitau locuri noi. Pe drumul de întoarcere spre casă, Pirat urcă în căsuța lui ca într-o cușcă, iar Lori o ținea de acoperiș.

Aproape de ușa blocului, Pirat hotărî însă să-și ia revanșa: sări din căsuță și se îndreptă ca o săgeată direct către copacul în care se blocase în ziua anterioară. Urcă pe aceeași creangă, se plimbă un pic pe ea, mai răvăși frunzele, se ospătă cu vreo două molii, iar când să coboare - aceeași problemă.

- Lori! mieună Pirat!

- Pirat, hai să încercăm așa: eu urc pe gard cât pot de mult, ridic căsuța până la tine și tu sari în ea.

Pirat se mobiliză, atinse căsuța cu laba, dar nu se încumetă să sară în ea: creanga o simțea solidă sub labe, iar căsuța era suspendată în aer.

- Și se mai zice că nu poți intra de două ori în același râu! constată Lori. Pirat a demonstrat că se poate!

Ca din senin, își făcură apariția și vreo doi copii care erau la curent cu problema din ziua anterioară. Probabil, observară scena de la fereastră.

- Iarăși s-a blocat Pirat?, întrebară ei despre situaţia care şi fără răspuns era evidentă.

Lori hotărî să meargă după modelul deja testat: aduse scara, îl cheamă pe acelaşi vânzător și asa îl recuperă pe Pirat.

- E-n ordine, Pirat, într-o bună zi vei coborî și din acest copac.

Pirat se ghemui în brațele lui Lori și tăcea mâlc – clar lucru că se simţea un pic vinovat.

În schimb, acasă mancă cu poftă și apoi îi mulțumi expresiv lui Lori: o împunse de câteva ori cu capul în picioare, apoi se gudură, o atinse cu coada. Rareori Pirat mulțumea după masă.

În timp ce Pirat se culcuși pe fotoliu, Lori se gândea cum sa-l împiedice să mai urce în acel copac. Şi-i veni o idee aproape genială!

Găsi în casă o folie de plastic flexibil, pe care ghearele lui Pirat lunecau și o înfăşură pe tulpina copacului, la înălțimea de vreun metru și jumătate, fixând-o cu bandă adezivă.

Scopul era atins: la următoarea plimbare, Pirat urcă pe tulpină până la plastic și, văzând că ghearele îi alunecă de pe el, își pierdu interesul pentru acel copac. Pentru o vreme. Lori urma să scoată plasticul după ce Pirat mai creștea un pic.