15. Pirat află că poate forma un „guler” în jurul gâtului şi apoi lipseşte o noapte de acasă

 

Capitolul în care Pirat acceptă să-l ajute pe liderul pisicilor fără casă şi nu poate reveni acasă din cauza unui câine.

Lori îi tot explicase lui Pirat că-i provoacă durere atunci când îi sare cu ghearele la glezne, de parcă ar fi la vânătoare.

- Pirat, dacă-mi zgârii pielea, mă doare. Înțelegi? Aleargă după mine, dar când mă apuci de picioare, retrage ghearele. Și eu am unghii, am și dinți, dar nu te zgârii și nu te mușc, pentru că suntem prieteni. Ține minte: ghearele și dinții sunt pentru inamici. Când ne jucăm cu prietenii, ascundem ghearele în pernuțele lăbuțelor.

Pirat înțelegea ce i se cere şi o apucă pe Lori de picioare cu lăbuțele fără să o zgârie. Tot mai rar uita să-şi retragă ghearele. Creștea, se maturiza.

La aproape patru luni cântărea aproape două kilograme și de la creștet până la vârful cozii avea o lungime de peste 70 de centimetri - cât pernele mari din casă.

Cu o zi înainte să împlinească patru luni, Pirat arătă pentru prima oară că-și poate forma un „guler” în jurul gâtului. Arăta ca un nobil din vechime în cămaşă, nu alta. Blana de la gât ridicată ca un guler este o trăsătură distinctivă a pisoilor  norvegieni de pădure. Pisicile siberiene nu-l pot forma, pentru că blana lor este lungă aproape uniform. Nici pisicile din rasa maine coon, cele mai mari pisici de casă, nu pot - unele dintre ele au o coamă în jurul capului, dar nu guler.

Toate aceste trei rase de pisici sunt cumva înrudite, dar este simplu să le deosebești după câteva particularități. Norvegienii de pădure au o mutrişoară mai „subţire”, parcă în formă de triunghi, în timp ce capul siberienilor amintește mai mult de un cerc. În cazul maine coon-ilor, profilul face diferența - între nasul și fruntea lor există o trecere bruscă, ca o treaptă. Dar toate aceste trei rase păstrează la nivelul instinctelor demnitatea, curajul, rezistenta și  agilitatea strămoșilor lor sălbatici. Sunt pisici care-şi arătă caracterul, nu le place să le deranjezi când n-au ele chef și apreciază când „omul lor” le înțelege și le respectă dorințele. Ele, în schimb, devin prieteni de încredere, adevărați gardieni ai casei - semnalează orice schimbare și chiar anticipează anumite lucruri. Dacă o asemenea pisică miaună chemându-te să-ți arate ceva, este bine să o urmezi.

Pirat crescuse, dar încă-i mai plăcea sa se joace în cada din baie cu șoricelul de jucărie împletit din nuieluşe, cu mingi mici de gumă sau de ping-pong: le rostogolea în gaura de scurgere, apoi le lovea cu laba pentru a le scoate înapoi. Deoarece cada era un pic înclinată, Pirat se lungea într-un capăt al ei și doar le imprima obiectelor traiectoria necesară pentru a ajunge în gaură. Clar că era o simulare a vânătorii de șoareci pentru el - șoareci adevărați nu văzuse niciodată, dar jocul îi era sugerat de instinct. Cel mai mult ii plăcea să rostogolească astfel mingea de ping-pong, pentru că producea zgomot.

- Pirat, totuși seamănă și cu jocul de golf ceea ce faci tu. Sau cu jocul de biliard. Ești foarte ingenios! îl admira Lori.

Pirat o simpatiza pe Lori, din acest motiv executa şi comanda „culcat”, îi întindea laba la „salut!”. Totuși, Lori nu era pisică,  iar lui Pirat i se făcu dor să se harjonească cu semeni de-ai lui.

Într-o zi pe când se plimbau pe marginea stadionului, Pirat intră printr-o gaura în zid prin care văzuse că trec de regulă pisicile de la brutărie. Lori nu reuși nici măcar sa-l apuce de coadă - așa de repede dispăru. Îl strigă să vină înapoi, dar Pirat nici nu revenea, nici nu mieuna că o aude. Trecură 10 minute, apoi 20. Lori nu se grăbi să meargă imediat, pe ocolite, în curtea brutăriei, pentru ca nu cumva pisoiul să revină pe stadion şi să n-o găsească. Prin gaură, Lori vedea doar niște țevi prin care era transportată iarna apa caldă pentru calorifere. Pentru că așteptase destul și îl mai și strigase peste zid, Lori porni către brutărie. Pe ocolite, avea de mers câteva minute.

- Căutați ceva? o întrebă o femeie care se odihnea pe un scaun  afară.

- Caut pe cineva – pe motanul meu mic, de nici 4 luni, a intrat aici prin zidul stadionului. Nu l-aţi văzut?

- Nu. Numai motanii de aici, pe care-i mai hrănim noi, sunt. Iată-l și pe Cernîș. Mulți motani au fost sfâșiați de câinii vagabonzi pe aici...

Lori simți o ușoară amețeală.

- Căutaţi-l pe lângă ţevi, o sfătui femeia.

Lori se apropie de Cernîș și îl întrebă în șoaptă:

- L-ai văzut cumva pe Pirat? Știu că ești supărat pe mine pentru că te-am alungat pe stadion să nu te apropii de el, dar este un motănel mic, ajută-mă, te rog, sa-l găsesc. 

Cernîș o privi cu un fel de ostilitate, nu răspunse nimic și nici nu se mișcă din loc.

Lori îl strigă pe Pirat pe lângă zid, cercetă iarba de lângă țevi, dar pisoiul nu era nicăieri. Se gândi că poate a ieșit înapoi pe stadion, aşa că se grăbi să verifice. Nu era Pirat nici pe stadion.

Lori se mâhni nespus. Până la miezul nopții îl așteptă să apară în locurile în care se plimbau de obicei sau în mica grădină cu gard din arbuști veșnic verzi și flori din fața scării. Îl strigă lângă zidul stadionului, dar Pirat nu apăru. Lori dormi câteva ore, apoi când se zori de zi privi prin geam afară, să vadă dacă pisoiașul este cumva în curte sau lângă mașinile parcate în fața casei. Ieși iarăşi afară și verifică din nou locurile în care, teoretic, putea fi Pirat. Își ciuli urechile să audă dacă nu se miaună nimeni în subsoluri. Nici urmă de Pirat! Lori refuza să admită că s-ar fi întâmplat ceva rău:

- Pirat este bine și sănătos și va reveni. De fiecare dată când ieșim la plimbare mă rog pentru mine şi-l binecuvântez și pe el să fie ocrotit de Dumnezeu. Totul va fi bine.

În ziua ceea, îi era destul de greu să lucreze, pentru că la fiecare 20-30 de minute se ducea până la geam să vadă dacă nu apăru Pirat. Pe la ora 18:00, mai cutreieră încă o dată toate locurile pe care le cunoștea Pirat. Merse și în curtea brutăriei. Acolo, pe capota unei mașini părăsite, îl văzu pe Cernîș, care din nou nu era prea încântat că Lori îl deranjează. Pe capota mașinii de alături stăteau vreo 5-6 motani și pisici. Pirat nu era cu ei.

Unul dintre motani avu impresia că Lori le invadează teritoriul, așa că sări de pe capotă și, cu pași lenți și arcuiţi de felină, se apropie de ea sâsâind. Era avertismentul unui potențial atac.

Motanii fără stăpân sunt nevoiți să se apere de orice intrus, iar unii dintre ei, descendenţi ai unor rase sălbatice, chiar au trăsăturile unor soldați neînfricaţi şi periculoşi - pot ataca cu ghearele și dinţii.  Anume aceste calități îi salvează în confruntările cu câinii, cu alți motani, dar și cu oameni rău-intenţionaţi. Lori porni spre casă, dar ceva o făcu să se răzgândească și să meargă din nou pe stadion. Acolo, un tată și copiii lui testau un avion-dronă. Oameni de diverse vârste se opriseră să vadă și ei cum zboară aparatul - nu oricine văzuse de aproape o dronă.

- Ce greutate poate duce?

- Până la 2 kilograme...

- Periculoasă jucărie!

- Dar se permite să-l testați aici?

- Păi, zboară pe deasupra stadionului, nu ajunge departe, răspunse cam nesigur bărbatul.

Drona descria cercuri deasupra stadionului, se deplasa spectaculos.

„O, Pirat! Ţie îţi place să priveşti avioanele şi zmeii din hârtie… Poate vezi drona asta de acolo de unde eşti şi apari… Că doar nu degeaba mă reţin aici…”, gândi Lori.

Cu adevărat, nimic nu este întâmplător și toate se întâmplă la timpul lor. De îndată ce ieși de pe stadion, parcă auzi un scâncet de pisoi. Își încordă auzul şi porni de-a lungul șirului de mașini parcate în paralel cu blocul. La un moment dat, scâncetul se auzea tot mai aproape și mai aproape. Apoi, brusc, nici nu înțelese cum, dintre arbuștii veșnic verzi apăru Pirat - direct la picioarele ei! Lori fu uluită de apariție. Timp de două secunde avu impresia că timpul încremeni.

Pirat se opri din scâncit. Apoi, văzând că Lori nu se grăbește să-l ia în brațe, scânci și mai avan și se porni în direcția opusă blocului, gândindu-se că este respins pentru că a făcut o poznă.

- Pirat, Piratino, scumpule, unde te duci? Vino acasă!

Lori îl ajunse din urmă, îl prinse și-l luă în brațe. Şi Pirat se opri din plâns.

- Nu ești rănit, ești întreg și nevătămat, îl examină Lori, mângâindu-l ușor pe creștet și spate.

- Ești foarte curajos, eşti un erou - ai reușit să revii cu bine acasă! Sunt foarte bucuroasă, Pirat! Nu te cert. Hai să mănânci, să bei apă, să te liniștești și să te odihnești. Acum ești în siguranță. În casă, Lori îl șterse puțin de praf pe Pirat cu un șervețel uscat și-i dădu imediat să mănânce și să bea apă. Pirat trecuse printr-o încercare foarte grea - mai mult de 24 de ore lipsise de acasă. După mâncare, motănelul adormi, dar nu relaxat, cu burtica în sus sau la vedere, ca de obicei, dar adunat covrig. Iar în timpul somnului tresărea ușor uneori.

- Micuțule, doar tu știi prin ce ai trecut. Să dormi liniștit, ești acasă, îi șopti Lori.

Pirat se trezi peste câteva ore și mai mancă puțin, apoi se întinse, relaxându-și spatele. Se lăsă apoi pieptănat și curățat cu șervețele umede pentru pisici.

- Bravo, Pirat, nu ai purici! se bucură Lori. Să știi că eu tare am crezut că vei reveni acasă, te-am strigat și te-am căutat. Noaptea însă am stat în casă, pentru că nu sunt pisică și nu pot urca repede în copac atunci când apar haitele de câini... Clar că n-ai mâncat nimic cât ai lipsit, dar unde ai stat? Imediat, Pirat sări de pe scaun la podea și se tupilă, cu burtica strâns lipită de covor și coada adusă lângă corp.

- Adică ai stat așa, tupilat și ascuns?

- Da!, mieună Pirat.

- Dar ce s-a întâmplat după ce ai trecut prin zidul stadionului?

Pirat sări înapoi pe scaunul din fața lui Lori şi-i mieună toată pățania:

- La început, am dorit să mă ascund de tine, să văd cât de repede mă găsești. Apoi mi-a plăcut să stau în iarbă şi printre crengile de copaci proaspăt tăiate, pentru că mirosul lor îmi place mult. Când m-ai strigat, eu am tăcut și am stat pe loc, pentru că nu doream să mă duci în casă. Am alergat după fluturi până s-a făcut seară. Atunci m-a observat Cernîș și mi-a propus o înţelegere: să mă ia în echipa lui și să mă facă „regele motanilor”. Când mai cresc. Dar mai întâi, trebuia să demonstrez că-i pot fi util echipei. Mi-a zis să urc în plopul cela înalt de la intrarea în curtea brutăriei și să-l anunț când apar câinii fără stăpân.

- Dar de ce anume tu, Pirat? În echipa lui sunt mulți motani.

- Lori, nimeni nu urcă atât de sus ca mine fără frică. În plus, motanii lui au ghearele tăiate, pentru că sunt foști motani de apartament care au fugit de acasă. Oamenii le-au tăiat ghearele pentru a-i împiedica să zgârie mobila.

- Și ai stat de veghe în copac?

- Am stat mai mult decât doream, pentru că paznicul brutăriei şi-a legat câinele de copacul în care eram. Noaptea îmi era foame și sete, dar nu încercam să cobor, ca să nu mă vadă câinele.   Am stat culcat pe un ram și am mâncat doar câteva molii. Când paznicul a venit să-şi ia câinele, imediat am sărit din copac, am trecut pe sub garduri și m-am pornit să te caut.

- Pirat, îmi pare rău că Cernîș n-are gardieni buni, dar tu ești gardianul casei noastre, ţi-am încredințat să ai grijă de casa noastră. Te plimbi cât de plimbi, dar apoi se cuvine să revii acasă. Ai acceptat să fii în grija mea, așa că fii bun și ascultă-mă. Viața în libertate, așa cum trăiește Cernîș, este foarte grea. El n-are conserve, n-are mereu apă în farfurioară, iar atunci când plouă nu admiră ploaia de la fereastră, aşa cum faci tu, dar își caută un loc uscat și cald în care să se adăpostească.

- Cernîș a avut o casă cu conserve, dar a fugit de la oamenii lui când îl duceau la veterinar...

- Să nu încerci să faci la fel. Cernîș este adult și cu experiență de viață. Tu ești un pui încă.

- Nici mie nu-mi prea place să merg la veterinar...

- Vom găsi unul pe placul tău data viitoare. Veterinarii, la fel ca motanii, au caractere felurite... Și încă ceva: acceptă să porți curelușa la gât. Fără ea nu te mai iau la plimbare - dacă te rătăcești, oamenii vor ști că ești motan de casă și vor găsi numărul meu de telefon pe ea. Iar curelușa asta te apără și de purici, și de căpușe. Obişnuieşte-te cu ea, este și frumoasă!

Pirat nu răspunse, dar a doua zi, când Lori îl rugă să accepte curelușa aproape că nu protestă deloc.

Lori lăsă și lesa lângă el, s-o studieze și să se obișnuiască și cu aceasta. Pentru a nu-l pierde, dorea să-l scoată la plimbare ca pe un câine - cu lesa prinsă de curelușă sau de hamuri.