Capitolul
în care Pirat se comportă ca un diplomat: nici pe Lori n-o supără şi nici pe
Cernîş nu-l ignoră în mod evident.
Lori îi mai spuse lui Pirat că-i stă bine cu zgarda
la gât și că aceasta este și un semn distinctiv că este un „pisoi ce are casă”.
Motănaşul nu era prea încântat să poarte curelușa, dar faptul că mirosea a
mentă îl făcu s-o rabde.
Așa, cu curelușa la gât, ieșiră la plimbare, iar înainte de a-l lăsa să sară pe pământ, Lori îi prinse lesa de curelușă.
Mai întâi, Pirat nu luă în serios funiuţa, dar apoi
observă că aceasta îl cam împiedică să alerge prin iarbă.
Încercă să scape de ea: se culcă pe o parte și
începu să împingă funiuţa cu labele. Nu se desprindea. Atunci, încercă să-și
scoată curelușa, trecându-şi capul prin iarbă.
Nu reuși, aşa că mieună scurt și revoltat:
Lori, cum crezi că mai pot urca în copaci?!
- Bine, Pirat, hai să desprind lesa. Într-adevăr:
cum să urci în copaci?
Pirat, bucuros că i se făcu pe plac, își ridică
coada sus și începu să urmărească în salturi insectele zburătoare.
Pirat sărea diferit de pisicile obișnuite de casă.
De la distanță, n-ai fi înțeles dintr-o dată ce animal este: amintea de felul
în care sar iepurașii sălbatici și
veverițele.
Iar atunci când cobora din copaci, Pirat cobora
mereu cu coada înainte, astfel încât capul să-i fie mai sus de restul corpului,
pentru a observa ce se întâmplă în jur, iar în caz de pericol - să urce repejor
înapoi.
Pirat se mai jucă o vreme şi pe cele două terenuri
îngrădite. Se resemnă că n-are acces în copacul în care se blocase, așa că
escaladă alți arbori. Unii dintre ei erau copaci foarte înalţi și viguroși, de 30-40
de ani. Plopi, de exemplu. Dar pentru că tulpina lor era dreaptă, Pirat urca în
ei la o înălțime de 7-8 metri şi cobora înapoi fără probleme. Iar dacă se
întâmpla sa privească în jos și să i se facă un pic teamă, Lori îl încuraja:
- Pirat, ştii că poți! Ai gheare bune și coadă
puternică. Răsuceşte-te frumos pe creanga pe care stai și coboară cu coada în
jos!
Pirat reacționa ca orice copil curajos, din orice specie:
părea că strânge din dinți, își adună curajul și pornește. Când cobora până la
nivelul capului ei, Lori întindea mâinile după el şi-l îndemna, glumind:
- Pirat, vino în brațele mele! Să te culeg ca pe un
fruct copt!
Lui Pirat îi plăceau aceste momente - aşa mai privea
lumea ţinându-şi labele din față pe umărul lui Lori – aidoma unui şoim!
- Vulturaș „motanic”!
Foarte frumos ai urcat și foarte frumos ai coborât!
Pirat era cu adevărat curajos, dar și înțelept,
pentru că știa când trebuie să o asculte pe Lori fără să fie capricios. Încă
atunci când nu simțea niciun pericol, îi ignora vorbele. Motanii au o bună
intuiție.
La un moment dat, pe stadion apăru Cernîș. Lori îl
preveni pe Pirat:
- Să nu te duci cu el, stai cu mine, să nu te pierd!
Cernîș se apropie însă fără frică de Pirat, iar
acesta se porni și el în întâmpinare, așa că Lori se văzu nevoită și-l
oprească:
- Cernîș, lasă-l în pace pe Pirat! Este un
motănaș-copil încă. Du-te la tine! Imediat!
Cernîș pur și simplu se opri și aștepta, nu era un
fricos care să dispară imediat prin zid doar pentru că aşa-i cerea Lori. Era
comandant în gașca lui.
Pirat dorea, de fapt, să discute cu Cernîș, cel
puțin să-i spună cât de neplăcut i-a fost să nu poată coborî din copac din
cauza câinelui și să nu-l ajute nimeni să iasă dintr-o asemenea ambuscadă. Dar
o privi pe Lori și nu dori s-o supere.
Micul Pirat ieși cu grație și cu talent diplomatic din această situație: se luă după un fluture și tot alerga și alerga după el, îndepărtându-se de Cernîș. Ei, cine ar fi zis acum că-i este prea docil lui Lori sau că-l neglijează pe Cernîș? Potrivit „Codului motanilor”, este o lașitate să lași să zboare o frumusețe de fluture oranj pe lângă tine, iar tu să stai locului ca un leneș. Lori, la rândul ei, încerca să țină pasul cu Pirat, pentru a-l feri de noi neplăceri.
În ziua următoare, Lori îi prinse din nou lesa lui
Pirat, gândindu-se că poate motănelul se va resemna, va fi mai liniștit și va
merge intr-un pas cu ea. Nici pomină! Pirat intră fulgerător sub o mașină
parcată în curte, își scoase cumva de la gât curelușa cu tot cu lesă și veni
liber lângă Lori.
- Bine, Pirat! M-ai lăsat cu lesa în mână. Este
riscant să scoţi un motan la plimbare fără lesă, dar nici să-i transformi
plimbarea într-un chin nu se cuvine…Te las liber, dar ascultă-mă cu atenție:
când te strig sau îți fac semn să vii, vino imediat. Și să nu mergi în locurile
în care îți spun că nu se poate. Atât timp cât nu ești în pericol, voi sta în
preajmă, dar te voi lăsa de capul tău.
Lui Pirat îi plăcu înțelegerea și se culcă pe burtă,
pentru a urmări un stol de porumbei care ciuguleau ceva prin iarbă.
- Bunico, aici, în iarbă, este un motan frumos! Are
coada pufoasă! - exclamă un băiețel de vreo 3 ani care mergea pe cărarea
îngustă din iarbă înaintea mamei lui.
- Da, este animal
răpitor, vrea să vâneze, îi răspunse bunica.
Pirat era simpatizat de majoritatea copiilor și
adulților care-l vedeau. Uneori, când sărea prin copaci, iar Lori îi admira
jocul, se adunau copii și adolescenți care doreau să cunoască detalii despre
el. Copiii din curte deja cunoșteau că Pirat înțelege ce-i spune Lori și că o
așteaptă ascultător în copac până când ea dă o fugă la magazin sau aruncă
gunoiul.
- De-aș avea eu un asemenea motan! exclama câte un
copil. Dar și doamnele care aveau câini își aminteau că și-ar fi dorit cândva
și un motan, văzându-l pe Pirat.
- Sunt liniștită când mă așteaptă în copac - acolo e
curat, iar câinii nu-l ajung, glumea Lori.
Pirat venea la Lori atunci când îl chema pe nume, când
îi făcea un gest cu mâna sau pocnea din degete. Bineînțeles că era un motan
neordinar!
Lori îi puse din nou curelușa anti-purici la gât lui
Pirat, dar cu lesă nu mai încercă să-l plimbe niciodată.
Comentarii
Trimiteți un comentariu