Capitolul în care motănelul este nevoit să se
apere: îl zgârie pe nas pe un dulău mare şi fioros.
De multe ori,
Pirat prefera ca Lori să-i creeze un fel de iluzie a independenței. Să-l lase
să facă ce dorește el și să nu-i spună că ceva „nu se poate”, dar oricum să
stea pe aproape, în câmpul lui de observație, să știe că nu-i singur.
- Pirat, unde vrei
să te joci? îl întrebă Lori.
Motănașul îi sări din brațe, dar nu plecă departe. Intră sub o mașină de lângă scară și de acolo observa ce se întâmplă în jur.
Larma nu se
potolise pe stradă - copiii vorbeau strident pe terenul de joacă, tinerii
strigau în timp ce jucau fotbal pe stadion, iar pe lângă zidul stadionului
câinii făceau „aport”, aducând nuielele
sau mingile aruncate de proprietarii lor.
Lori se așeză pe
o băncuță, de unde îl vedea pe Pirat. Când îi făcu semn cu mâna, Pirat veni
lângă ea.
- Pirat, hai să
te joci la copacii de pe terenul îngrădit, pe care nu pot intra oameni și
câini. Nu trebuie să stai pe burtă sub mașini - asta nu-i foarte interesant.
Lori se ridică în
picioare, iar Pirat i-o luă înainte, în salturi, către terenul despre care era
vorba.
Lori era
mulțumită: Pirat se juca urcând și coborând pe copacii lui. Mai urca și pe masa
lungă din lemn din preajmă - probabil,
pe timpuri nişte angajaţi luau prânzul aici, pentru că era și o bancă lungă din
lemn paralel cu masa. Pirat venea des aici, dar niciodată nu întâlnise și alți
motani pe acest teren, deși aveau acces. Piratino oricum n-avea nimic de
împărțit cu ei - el era „motănel de mare altitudine” și-l interesa să urce în
copaci, nu să stea tolănit pe pământ.
La un moment dat,
un motan adult, văietându-se continuu și
în gura mare, apăru de după blocul de vizavi și se opri în preajma terenului
îngrădit pe care se afla Pirat. Era destul de mare și rotofei, dar cam
neîngrijit.
- Vrei să
mănânci? îl întrebă Lori. Ea avea niște pliculețe cu hrană umedă pentru pisici
adulte, pentru că dorise să le ducă de mâncare motanilor de peste drum.
Lori deschise un
plic, îi puse hrana în față, dar motanul aruncă doar o privire, fără a se
apropia de mâncare şi continua să se plângă de ceva cu o voce sfâșietoare și
puțin înfiorătoare.
- Nu înțeleg ce
ai, îi zise Lori.
Pirat ieși repede
pe sub gard și veni lângă Lori, așa că motanul străin își reluă vaietul, de
data aceasta pentru motănel. Pirat îl ascultă, dar ori nu-i plăcuse ce-i spune,
ori nu-l prea înțelese. Când motanul străin dori să se apropie mai mult de el,
Pirat se îndepărtă - trecu din nou pe teren, pe sub plasă. Străinul își schimbă
imediat comportamentul - din plângăcios deveni agresiv și se strecură după
Pirat. Pirat îi mieună că vrea să fie lăsat în pace, dar străinul, mult mai
puternic decât Pirat, luă o poziție de atac. Pirat, de data aceasta, se cocoșă
doar un pic, după care o zbughi repede în spațiul mic dintre un perete și
câteva panouri mari din carton sprijinite de el. Pirat era isteț - așa, inamicul n-ar fi reușit cel puțin să-l
atace din spate și de sus. Motanul adult sta cu fața spre el și continua să
miorlăie amenințător. Era terenul pe care Lori nu putea întra. Cum să-l ajute
pe Pirat?
Şi atunci Lori
simți că este gata să sară peste gard, pentru a-i veni în ajutor lui Pirat,
chiar dacă citise că motanii bătăuși pot fi deosebit de periculoși și pentru
oameni.
Adună repede
niște bulgărași de pământ și niște pietricele și începu să le arunce pe
rând - nu în motan, dar cât mai aproape
de el, pentru a-l speria și a-i descuraja ofensiva. Chiar după primele două
aruncări, motanul cedă: se porni să plece. În acel moment, dinspre curtea
brutăriei, pe sub gard, intră un alt motan. Nu era clar ce dorea: poate era
doar curios, poate avea chef să asiste la o bătaie sau poate dorea să-i vină în
ajutor lui Pirat. Dar nu era timpul potrivit pentru asemenea clarificări. Lori
aruncă un bulgăraș și în direcția lui, reușind să-l alunge.
- Pirat, poți
ieși de acolo. I-am alungat.
Pirat era prudent
însă, nu se grăbi să iasă. Veni la Lori când consideră el că nu mai există
niciun pericol. Se lăsă luat în brațe, iar inima îi bătea repede încă.
- Gata, ești
bine, Piratino. Este bolnav motanul cela, așa cred. De asta nu l-am înțeles
nici eu, nici tu. Mi se păruse că este doar un motan trist și flămând, dar el,
sărmanul, pare să aibă o boală sau o suferinţă care-l face agresiv. Scuze,
Piratino, dacă nu-i propuneam de mâncare, poate nici nu se reținea aici. Am
greșit, credeam că fac un bine.
Pirat asculta cu
atenție ce zice Lori, se liniștise în brațe, se simțea în siguranță.
- Cred că după ce
vei crește mare situația se va schimba, Piratino. Nu se vor lua de tine motanii
și câinii mici, pentru că tu vei fi puternic și se vor teme. Iar câinii mari,
dacă au stăpân, își văd de drumul lor. Va trebui să înveți cum să eviți câinii
vagabonzi, oamenii cu intenții rele și locurile periculoase. Sunt sigură că te
vei descurca.
Nu este ușor să
plimbi un motan, dacă locuiești la bloc...
Într-o seară,
Lori și Pirat se bucurau de plimbarea lor, între bloc și stadion. Motănaşul
urca pe un copac de tei, se zbenguia un pic pe ramuri, apoi cobora din el și
urca pe arborele vecin - un salcâm boieresc foarte viguros. După aceasta, urca
și în arţarul din preajmă, să mai mănânce niște molii dolofane care se aflau pe
el. Și în timp ce Pirat își vedea de plimbarea lui mai mult aeriană, decât
terestră, pe alături trecu o femeie cu un câine mic și arțăgos, fără lesă şi
fără botniţă. Lori se gândi că pericolul a trecut, văzând cum câinele se
îndepărtează. Dar, brusc, acesta se întoarse din drum și porni către Pirat,
care în acel moment se afla pe pământ. Căţelul nu reacționa deloc la chemările
proprietarei sale.
- Pirat, nu sta!
Urcă repede în copac! îl îndemnă Lori.
Dar Pirat rămase
neclintit chiar lângă copac şi nu dorea să dea bir cu fugiții. Intră în poziția
de apărare: își arcui spatele, se zburli, își ridică sus coada.
Când cățelul se
pomeni la o distanță de un metru, lătrând, Lori îl înhăță pe Pirat în brațe.
Câinele mic și arțăgos n-avea însă respect nici pentru oameni - continua să
latre agresiv. Stăpâna lui se întoarse din drum, îl luă în brațe şi-l mustră.
- Ne cerem scuze,
motănașule! îi spuse ea apoi lui Pirat.
Lui Pirat îi
plăcu faptul că femeia îi vorbește și acceptă scuzele.
- Pai, iată,
spuse Lori, din cauza unor asemenea momente, în disputa dintre câini și pisici,
eu sunt de partea pisicilor - ele nu atacă câinii primele și nici nu mușcă și
nu zgârie din senin - doar se apără. Pirat, de ce n-ai urcat în copac?
- Lori, dacă câinii
vor crede că sunt un fricos, la fel vor crede și motanii. Iar eu deja am
crescut și știu să mă apar. Dacă ar fi încercat să mă muște, dintr-un salt aș
fi ajuns în copac, iar el ar fi rămas jos să latre.
- Pirat, acest
câine este obraznic și destul de prostuț - oricum n-ar fi tras nicio concluzie.
Dacă mai trece pe aici, să stai în copac.
Mai avu în acea
toamnă Pirat probleme cu un câine. Era unul de talie mare, găsit pe stradă și
înfiat de niște locatari de la bloc. Îl chema Lucky, adică Norocosul, pentru că
fusese salvat de la o viață de hoinar. Dar se obișnui că el este stăpânul
curții și lătra oridecâteori vedea prin geam că Pirat urcă prin copaci în timp
ce el stă cu orele în apartament. Reieșea că Pirat este adevăratul norocos și
asta îl scotea din sărite. Din acest motiv, de câte ori era scos afară, îl
căuta cu privirea pe Pirat. Motănașul, dacă vedea că dulăul este mare și
neprietenos, evita conflictele: fie urca în vreun copac, fie intra sub vreo
mașină.
O dată însă,
dulăul acesta, din motive cunoscute doar de proprietarii lui, se pomeni afară
fără lesă și fără botniţă. Când Pirat se adăposti sub o mașină, el încercă să-l
ajungă cu botul. Și atunci, Pirat acționă în legitimă apărare: îl zgârie pe
bot, să și-l retragă de sub maşină. Istoria despre „Lucky cel zgâriat pe bot de
Pirat” fu răspândită de proprietarii câinelui printre vecini. Adevărat însă că
simpatia tuturor era de partea lui Pirat: motănașul curajos se apărase de un
dulău agresiv care, contrar legii, se plimba singur și fără botniţă.
- Pirat, l-ai
zgâriat pe câine pe bot? Este adevărat? întrebă Lori, care nu văzuse botul
rănit al dulăului.
Pirat o privi pe
Lori, dar tăcea mâlc, aşteptându-se că va fi certat.
- Nu te cert,
Pirat. Ai procedat corect. Bravo, Pirat curajos! Dar va trebui să avem grijă
mare când ieșim la plimbare: acum dulăul va fi şi mai supărat. Să ai grijă mare
de coada ta pufoasă - când îți spun să stai lângă mine, să fii ascultător.
- Lori, chiar nu se poate să am și eu o curte
a mea, în care să nu mă urmărească câinii?! Tu mi-ai povestit despre pădurile
celea în care trăiau strămoșii mei. Unde sunt ele?
- Pirat, exact ca
tine se întrebau oamenii ai căror strămoşi aveau în proprietate păduri. Dar
când au văzut că nu-şi pot lua pădurile înapoi, și-au sădit copaci în grădină.
Voi cumpăra un bilet de loterie, când voi simți că este momentul - poate așa ne
vine înapoi o parte din pădurea pierdută. Vom fi fericiți să avem o curte cu
câțiva copaci doar ai noştri!
Comentarii
Trimiteți un comentariu