Capitolul în care Pirat se arată neascultător şi nesupus, dar în schimb ajută la găsirea unui motan fugit de acasă.
Pirat privea de pe pervazul ferestrei cum pe lângă bloc trece o coloană mare de oameni, cu drapele şi pancarte în mâini. Mergeau la un protest, în preajmă.
- Libertate! Libertate! Jos dictatura! Noi suntem
poporul! se auzeau deja scandări de la manifestaţie.
- Ce înseamnă „libertate”? întrebă Pirat.
- Înseamnă să mergi unde vrei şi să faci ce doreşti.
Să nu stai închis într-o cuşcă, de exemplu.
- Dar ei mergeau pe stradă, nu erau în cuşcă.
- Liderul lor este ţinut într-un fel de cuşcă.
- Ce înseamnă „lider”?
- Cernîş este lider pentru motanii din gaşca lui, de
exemplu. Înseamnă „conducător”.
- Şi „dictatura” ce e?
- Când cineva îţi spune ce să faci sau ce să nu
faci.
Pirat pricepu rapid principiul protestului şi al
revendicărilor. Seara, când Lori n-ar mai fi dorit să iasă afară, pentru că era
şi destul de răcoare, Pirat dori să meargă la plimbare. Întâi mieună foarte
supărat la uşă, apoi se apucă să zgârie insistent preşul.
Indignat că nu i se face pe plac, începu să alerge
prin casă:
- Libertate! Libertate!
- Pirat, este frig afară şi sunt câini! Nu vreau să
ies şi nici ţie nu-ţi trebuie asta acum.
- Jos dictatura! Jos dictatura!
Pirat era foarte supărat. La un moment dat, Lori avu
impresia că o poate muşca.
- Bine, Pirat, cedă Lori. Aşteaptă să mă îmbrac şi
să mă încalţ.
Pirat se potoli imediat, mulţumit de victorie.
Pe stadion nu era nimeni, aşa că Lori îi permise lui
Pirat să se plimbe pe zidul acestuia, după care se afla brutăria. Motănelul
umbla agale pe zid, în ambele sensuri, iar de pe el mai urca și prin copacii cu
care se învecina. La un moment dat, dispăru după zid și, după cum obișnuia în asemenea
situații, nu răspundea cu „miau!” la chemările lui Lori, nici nu revenea. Deseori,
Lori mergea pe ocolite de partea cealaltă a zidului pentru a-l prinde pe Pirat
prin tufișuri. Dacă el avea chef să fie prins, îi permitea să-l prindă, dar de
multe ori se strecura pe sub gardurile din plasă și ajungea lângă casă înaintea
lui Lori.
- Pirat, dacă te crezi atât de matur și independent,
să vii în fața blocului. Nu voi sta să te aștept sub zid și nici nu te voi
căuta prin tufișuri, îl avertiză Lori de această dată, pentru că ştia că o aude.
În următoarele două ore, Pirat nu apăruse. Când se
lăsă întunericul, Lori luă o lanternă și se porni să-l caute, strigându-l pe
nume.
Fasciculul luminii de la lanternă nu dădea de ochi
de pisică prin iarba înaltă de lângă zid. Lori era cam îngrijorată, deși știa
că lui Pirat îi place să se ascundă și să urmărească cum este căutat. Nu
presupuse că Pirat poate fi în vreun copac - ori i-ar fi răspuns, credea ea,
ori s-ar fi auzit foșnet de frunze. Totuși, ca o ultimă soluție, începu să
lumineze cu lanterna și copacii. Auzi un foșnet exact deasupra capului ei - îl
deranjase lumina!
- Pirat! Aici ești?! De ce nu răspunzi?!
Pirat se ridică vioi de pe burtă pe toate labele și
își schimbă ușor poziția pe ram. Își trădase prezența, așa că nu mai avea rost
să se ascundă.
Când deplasă un pic lumina lanternei, Lori mai
observă o siluetă pe același ram.
- Dar tu cine ești?!, exclamă Lori.
Pisoiaşul necunoscut se ridică și el de pe burtă și,
împreună cu Pirat, începu să salte pe ramurile copacului, tot mai sus și mai
sus. Păreau foarte veseli.
Erau ca niște copii care nu se săturaseră de joacă
și nu-şi ascultau părinții care-i cheamă acasă.
Pisoiașul necunoscut avea blana în dungi gri-albe.
Lori îi privi cu atenție mutrişoara și își aminti că un motănaș asemănător
dispăruse de acasă și era căutat de stăpâna lui pe rețelele de socializare.
- Tomi! verifică Lori reacția motănaşului. Acesta
reacționă la nume. Avea și zgardă de culoare galbenă… El era fugarul.
Lori găsi anunțul dat de stăpânii lui Tomi și le
spuse unde se află acesta. În 15 minute, oamenii veniră după el, pentru că
locuiau destul de aproape. Îl căutau de vreo săptămână.
Tomi coborâse în stradă de la etajul 5, prin geamul
deschis, folosind pe post de funie viţa de vie care acoperea peretele blocului.
La fel ar fi reușit și să urce, dacă și-ar fi dorit să revină acasă.
- Pirat, care-i istoria lui Tomi? De ce a plecat
de acasă? îl întrebă Lori pe motănel
după ce acesta mancă și zgârie semnele celea prin care sugera că s-a saturat.
- Tomi căuta un prieten. Avea un vis. Şi m-a găsit
pe mine. Sau eu l-am găsit pe el…
Lori zâmbi și nu mai întrebă nimic altceva.
Era clar: cei mai curajoși motănei erau dornici să
se plimbe singuri, să descopere lumea. Atât doar că puțini dintre ei reveneau
acasă întregi şi nevătămaţi după asemenea hoinăreli - pe străzile orașului erau
pericole la tot pasul. Lori era și tristă, și îngrijorată din acest motiv. Pe
de o parte, este absurd ca un motan de pădure cu numele Pirat să fie ținut doar
în casă, iar pe de alta - motănelul își arăta tot mai frecvent dorinţa de
libertate și era foarte dificil să-l convingă că o plimbare trebuie încheiată.
Venise timpul să-l programeze la medicul veterinar
pentru o procedură delicată, care le mai diminuează pisoilor cheful de a lipsi
de acasă pentru mult timp.
Comentarii
Trimiteți un comentariu