Capitolul în care Pirat împlineşte trei luni, iar Lori îl instruieşte să se
ferească de câini: „În caz de pericol maxim – urcă în copac!”
Când Pirat împlini trei luni, Lori îi făcu o surpriză: îl așeză cu ea la masă, pe un scaun pe care așezase o pernă. Ei își făcu o cafea cu lapte, iar pisoiului îi puse în față o farfurioară cu granule. Pirat era de-a dreptul emoționat! O privea pe Lori timid, sprijinindu-se pe labele din spate, iar pe cele din față ţinându-le pe masă. Mirosul granulelor era îmbietor, dar pisoiul nu se încumeta să le guste - era cu adevărat impresionat că Lori l-a omenit astfel, adică l-a tratat ca pe un om.
- Mănâncă, Pirat!
Sărbătorim ziua ta de naștere. Și vreau să stai cu mine la masă în această zi,
pentru că ești un prieten bun și familia mea. Îți mulțumesc pentru asta!
Și atunci Pirat
se puse pe ronțăit granule. Din când în când, se oprea din ronțăit și o privea
pe Lori, parcă pentru a primi confirmarea că se comportă cum se cuvine la masă.
- Foarte frumos
mănânci, ești bravo!
Pirat își trecu
lăbuța peste muchia mesei, pentru a arăta că s-a săturat, apoi sări pe pervazul
geamului, se duse lângă Lori și își lipi fruntea de umărul ei. Era un fel de
„mulțumesc” și o dovadă de simpatie.
Atunci când te gândești să ai o pisică, cel mai bine
este să locuiești într-o casă la sol, cu curte îngrădită. Astfel, pisica poate
ieși afară și sta acolo cât dorește, iar gardul cu care este împrejmuită curtea
o protejează de întâlnirile neașteptate cu alte animale. Câinii agresivi nu vor
putea intra în curte, iar motanii străini nu vor fi foarte curajoși și bătăuși
pe un teritoriu străin.
Unii oameni care locuiesc la bloc au pisici care
niciodată nu ies din apartament. Astfel proprietarii le feresc de multe
pericole și ele au o viață foarte lungă, chiar de 21-23 de ani. De regulă,
aceste pisici sunt sterilizate de către medicul veterinar și nu pot avea pui.
Din acest motiv, instinctele naturale nu le împing mai deloc să iasă afară, să
descopere arealuri noi și să întâlnească semeni. Există mai multe rase de
pisici care pe parcursul generațiilor s-au adaptat perfect la traiul la bloc.
În cazul lui Pirat, situația era diferită.
El avea gene de felină-vânător și călător,
instinctele sale naturale nu erau înăbușite. Ar fi fost o mare greșeală să ții
un asemenea specimen de atlet într-un mediu artificial. Lori nu se gândise la
toate aceste aspecte până a-l adopta pe Pirat. Dar în cazul lor, situația era
destul de bună. În preajma blocului erau două mici porțiuni de teren cu copaci
îngrădite, din cauză că acolo se aflau, în nişte construcţii speciale încuiate,
niște transformatoare electrice.
Pe unul dintre terenuri, Pirat și alte pisici intrau
prin spațiul de sub gardul din plasă metalică. Lori îl urmarea cum se zbenguie
prin copaci de partea cealaltă a gardului, iar Pirat revenea la ea când se
sătura de joacă.
Pe al doilea teren, Lori reușea să intre, pentru că
poarta nu avea lacăt, iar uneori „îl culegea” pe Pirat direct de pe copac, ca
pe un fruct copt. Ce-i drept, asta se întâmpla atunci când Pirat avea chef să
fie „cules”. Partea bună cu aceste doua terenuri era că Pirat se afla cât de
cât în siguranță acolo - câinii de pe stradă nu puteau ajunge la el. Iar
motanii care mai intrau uneori pe acolo nu erau agresivi, pentru că acele
locuri nu erau niște teritorii ale lor.
Pirat însă era explorator din fire, oricum trebuia
supravegheat și atenționat să evite pericolele. Lori, nefiind pisică, îl
instruia cum se pricepea:
- Pirat, de câini să nu te apropii, pentru că unora dintre
ei nu le plac motanii. Dacă-i vezi aproape, ascunde-te sub vreo mașină din
curte sau în nișele de la subsolul blocului. Dacă vreun câine latră și aleargă
după tine, iar tu nu te poţi ascunde, urcă repede în copac.
După cum avea să înțeleagă mai târziu, Pirat o
asculta cu atenție și parțial ținea cont de sfaturile ei. Parțial! Pentru că
avea și el orgoliul lui de motan și nu era deloc pe placul lui să dea bir cu
fugiții la primul lătrat de câine. Era în curtea lui, la urma urmei!
Comentarii
Trimiteți un comentariu